Begu a produs surpriza la Oeiras și s-a calificat în sferturi: 6-4, 7-5 cu Kanepi

Begu a produs surpriza la Oeiras și s-a calificat în sferturi: 6-4, 7-5 cu Kanepi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Begu (117 WTA) a reușit să răstoarne calculele hârtiei și a eliminat-o în optimi la Oeiras (Portugalia) pe Kaia Kanepi (Estonia), jucătoare clasată pe locul 23 în lume, scor 6-4, 7-5. Bucureșteanca s-a aflat la conducerea partidei încă de la primul game, atât în actul de debut, cât și în cel secund. A stat foarte bine în teren, a întors mingea ca din perete în terenul advers, iar estonianca n-a găsit loviturile câștigătoare, în ciuda forței de care dispune. În ultimul game, atunci când a servit pentru partidă, Irina a salvat și trei mingi consecutive de rebreak, care puteau împinge jocul într-un tie-break.

În sferturi, Begu va evolua împotriva elvețiencei Timea Bacsinszky, locul 165 WTA, o altă jucătoare venită din calificări. Pe tabloul principal de la turneul portughez au rămas sportive importante din circuitul profesionist, precum Carla Suarez Navarro (15 WTA), Eugenie Bouchard (18 WTA), Svetlana Kuznetsova (29 WTA) sau Roberta Vinci (20 WTA).


UPDATE SET Begu! Irina a condus cu 5-2, estonianca a redus diferența la 5-4, însă românca și-a menținut calmul și a închis primul set, după un game lung.


Irina Begu (117 WTA) încearcă să repete la Oeiras, turneu dotat cu premii de 250.000 de dolari, cea mai bună performanță reușită în 2014, sfertul de finală atins la Rio de Janeiro. Însă românca va avea o misiune extrem de dificilă, ținând cont că adversara ei de miercuri, Kaia Kanepi (23 WTA) din Estonia, este o jucătoare de un calibru superior. Irina a jucat inclusiv calificări în Portugalia, învingându-le pe Claudia Gaspar (Portugalia), scor 6-0, 6-0, pe Oksana Kalashnikova (Georgia), cu 6-3, 6-1, pe Kiki Bertens (Olanda), cu 0-6, 6-4, 6-2, iar în primul tur de pe tabloul de simplu a trecut de Kurumi Nara (Japonia), scor 6-1, 7-6. În turul precedent, Kanepi a cedat doar trei game-uri în fața austriecei Yvonne Meusburger, 6-2, 6-1, deși confruntarea se anunța una mult mai echilibrată.

  • Singurul meci de până acum dintre cele două a avut loc la Roland Garros, în 2012, iar estonianca s-a impus cu 6-4, 6-1.
  • Begu deține un palmares de apreciat în 2014, în ce privește meciurile disputate pe zgură, 23 de victorii și trei înfrângeri, dacă luăm în calcul și partidele disputate în turneele Futures. Kanepi a jucat doar în trei rânduri pe suprafața roșiatică, înregistrând două succese și un eșec.
  • Dacă va obține biletul pentru sferturi, bucureșteanca va dispune de o șansă bună, întâlnind-o acolo pe elvețianca Timea Bacsinszky (165 WTA).
A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×